Renastere


O noua abordare…SIMBOLURI

 

Aproapte te uitasem, pierduta printre amintiri prafuite, ratacita undeva, in intunericul din colturile mintii mult prea obosita sa mai spere. Colturi in care nu am mai pasit de multa vreme si unde stiu ca m-a asteapta creaturi nebune, insetate de sangele negru  al furiei, al deziluziilor, al tristetii, sange ce se scurge vulgar din aripile de mult rupte, ale copilului ce visa ca intr-o zi va atinge norii cu degetele de la picioare, ca va dansa cu ploaia in cea mai salbatica furtuna.

Speriata de multimea zgomotoasa, ce pusese deasupra mea o lupa prin care ochi flamanzi ma priveau, in timp ce valuri de  saliva se scurgeau printre coltii dezveliti intr-un suras perfid al multimii, am alergat spre interiorul strain de mine, pustiit de orice simtire, toate candva amputate, prin legea nescrisa a masei. Alergam prin intuneric, ridicandu-ma degraba de pe podeaua umeda de fiecare data cand  vreun obiect pe care nu aveam timp sa il descifrez in minte, imi statea in cale, impiedicandu-ma in alergarea mea. Nu stiu cum am cazut la un moment dat printr-un tunel ce parea ca nu se mai termina, un tunel ce duhnea a fum si cadavru, a alchool si margaritar. M-am trezit la un moment dat izbindu-ma de  o podea din lemn, roasa de carii, intr-o incapere cu pereti rosii, impodobiti cu tablouri cu rame din lemn, masive, impunatoare, invechite. Camera era luminata de un candelabru cu becuri din care iesea o lumina galbuie, dar suficient de puternica pentru a lumina ramele, unele vopsite in auriu, altele doar lacuite. Priveam tablouri vechi, aproape sterse unele dintre ele. Fiecare tablou imi parea o lume de mult apussa, un vis, un vis pe care l-am visat candva…cu mult timp in urma, mult prea mult timp in urma…ca sa imi trezeasca vreun sentiment in sufletul amortit in modernitatea lumii actuale.

Deodata ma cuprinde frigul. Camera parea sa devina din ce in ce mai mare, iar eu ramaneam un punct in mijlocui imensului vid in care domnea frigul ce imi inghetase oasele. Era mai mult decat o stare, era conditia insasi, alterata, indepartata de obiectul ei.Am cazut in ghenunci pe podeaua din lemn si mi-am cuprins corpul cu mainile, ca intr-o imbratisare de ramas bun, strangandu-mi pleoapele pana stelute aurii si-au facut aparitia pe fundalul negru din spatele lor. Un firicel de caldura s-a nascut atunci inexplicabil in toracele meu, ca o floare fragila si a continuat sa creasca, sa se raspandeasca prin vene, incalzind muschii, oasele, codul…

Stateam in ghenunchi pe podeaua din lemn, neindraznind sa deschid ochii. Era cald.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s