Jurnalul unei ștampile


Salut. Eu sunt… aaaa… o ștampliă pentru firmă. S-au cel puţin aşa mi s-a spus. Abia ieri am fost scoasă din ambalaj. Capsatorul de pe xerox şi pixul din dreptunghiul colorat mi-au spus că am fost creată la fabrica de ștamplile şi că ziua în care i-am cunoscut pe ei doi a fost ziua în care am fost adoptată de către bărbatul în costum negru care m-a luat din casa ștampilelor, Colop. Acolo îmi amintesc că erau multe ștamplie. Se certau des. Unele susţineau că sunt mai importante decât altele şi aşa se isca un mare scandal. Apoi veneau oamenii. Ei cumpărau multe ștampile pentru că făceau multe lucruri importante.
Îmi amintesc de primul meu prieten… nu ştiu care era numele lui, dar era tare amuzant. Mi-a spus că este o ştampilă cu placuță de text pentru personalizare. Ne înţelegeam bine, iar el îmi scria multe poveşti.
Nu am fost prieteni mult timp, căci într-o zi, o mână cu degete lungi s-a apropiat de el şi i-a spus „A venit timpul. Tu eşti o ştampilă specială. O să aduci zâmbete multor oameni” A doua zi dispăruse de pe raft. Zilnic dispăreau ștampile. O călimară de cerneală mi-a spus că într-o zi vine rândul fiecărei ștampile să plece de pe raft, atunci fiind pregătită să îşi împlinească misiunea pentru care a fost creată.
Nu am mai avut un prieten de atunci. Toate ștampilele se certau între ele. Nu se hotărau care este cea mai importantă. Stampilele pentru avocaţi credeau că ele fac lumea să se rotească, iar stampilele pentru medici susţineau că sunt super eroi pentru că ele salvează vieţi. Erau şi câteva stilouri cu ștampilă într-un colţ. Şoşoteau mereu între ele. Se credeau superioare pentru că cineva îi spusese într-o zi uneia dintre ele că „este tot ce şi-a dorit vreodată pentru că te pot lua cu mine oriunde”

13442363_999909650058876_356793736085121461_n
sursă: pagina de facebook Colop România

După ce am fost luată de pe raft şi pusă într-o cutie făcută special pentru mine am deschis ochii într-o cameră mare cu pereţi albi. Stăteam pe o masă de sticlă. Într-un colţ al ei. Lângă mine era un teanc de hârtii şi puţin mai departe un dreptunghi colorat cu un pix. Toţi ochii erau aţintiţi asupra mea.

Pixul este morocănos… el nu crede că este nevoie de o nouă ștampliă în birou. Cred că nu mă prea plăce. Mi-au spus două agrafe cu care am stat de vorba chiar în prima noapte a venirii mele în biriu, că înaintea mea a fost acolo o altă ștampilă care fusese cel mai bărtân obiect din birou. Ea şi pixul fuseseră împreună încă de la început. Împreună semnaseră documente importante şi erau de nedespărţit. Asta până să apar eu.
Locul meu este pe marginea biroului. În faţa mea este o fereastră mare pe care uneori, bărbatul în costum o mai deschide şi atunci intră în camera cu pereţi albi un aer ciudat. Nu am mai întâlnit aşa ceva, dar îmi dă un sentiment de libertate. Haaa… nici nu am ajuns bine şi mă gândesc la libertate. Nici nu am apucat să îmi cunosc responsabilităţile, dar îl tot aud pe omul în costum că am o treabă importantă. Unul din nasturii de la cămaşa lui chiar m-a salutat ieri şi mi-a spus că vin lucruri importante pentru mine. Dar încă aştept… cuminte… privind lumina ce intră pe fereastră şi lăsând aerul libertăţii să îmi mângâie roşul în care sunt învelită.
……………………………………………………………………………………………………………………….
Ah… a trecut ceva timp! Tot aştept să se întâmple lucruri. Îmi este greu să mă împrietenesc cu noii colegi de cameră. Nu le înţeleg glumele. Azi am avut un sentiment de nostalgie. Am văzut dormind în coșul de gunoi ambalajul din care am ieşit. Numele casei de ștampile era scris cu litere mari Colop… Oh… îmi e dor de casă.
………………………………………………………………………………………………………………………

redprinter-r30-medici-birou_red
sursă: colop.ro

Doar ce m-am trezit. Este o zarvă mare în birou. Hârtii noi. Doi bărbaţi în costum discută cifre. Bărbatul în costum negru îşi îndreaptă mâna spre mine. „Acum este momentul!” strigă lampa de pe raftul ei. Simt un val de emoţie cum mă străbate. Nu ştiu ce să fac, cum să mă comport. Am decis să stau cuminte să nu îl supăr pe bărbatul în costum. Privesc coala pe care zac şiruri de litere. Toate obiectele sunt cu sufletul la gură. Până şi pixul se uită pe ascuns.
În sfârşit a venit momentul meu! Sunt ceea ce am fost creată să fiu. Sunt oficial o ştampilă pentru firmă!

Articol scris pentru SuperBlog!

 

Anunțuri

Un gând despre „Jurnalul unei ștampile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s