The power and the violet


Era aproape ora închiderii. Deşi magazinl meu se afla într-o zonă aglomerată a oraşului frigul serii de noiembrie alungase mai toţi oamenii de pe stradă, iar pentru cei câţiva mai curajoşi, ce încă străbăteau străzile ascunzându-se în hainele lor groase, un nor negru se pregătea furios, dinspre apus, să cuceresca albasrul cerului., trimiţându-i şi pe aceştia la casele lor.

Eram obosită. Butonam fără chef tv-ul. Era a patra zi în care programele de ştiri transmiteau despre o navă ciudată ce îşi făcuse apariţia deasupra blocurilor de la marginea oraşului. Forţele de ordine pregăteau strategii pentru a afla de unde vine acel obiect şi ce doresc de la noi creaturile ce s-ar fi aflat eventual la bordul lui, dar cum era o situaţie ne mai întâlnită nimeni nu prea ştia cum să o abordeze. Toţi păreriștii propuneau teorii despre echipajul navei şi interesele acestora. Ba chiar a intervenit şi biserica. Autorităţile îndemnau oamenii să nu intre în panică, încercând să dea impresia că situaţia este sub control, în timp ce armată era mobilizată în cazul în care se va crea un război. Deşi era vorba despre o ştire care băgase în panică marea majoritate a populaţiei, deoarece nu se mai confruntase nimeni cu un astfel de fenomen înainte, nu eram panicată deloc. Văzusem o mulţime de filme în care extatereștrii invadau planeta fie pentru cercetare fie pentru a o cuceri fie, fie…dar nimeni nu ştiuse exact dacă ei există sau nu, asta cel puţin până acum. Întrebarea de pe buzele tuturor era „ce vor ei?”

Înainte să închid magazinul de bijuterii hand made mi-am început rutina din fiecare seară. Am luat fiecare raft în parte, fiecare suport, fiecare piatră, fiecare coşuleţ, fiecare cutiuţă, fiecare vitrină cu semipreţioase şi preţioase. Cum admiram puritatea şi culorile materialelor am auzit zgomotul unei mişcări în unul din coşurile cu pietre. Să fie oare şoareci în magazin sau vreun gândac!?

M-am întors spre obiectul cu pricina înarmată cu o revistă, încercând să fac cât mai puţin zgomot pentru a putea pocni intrusul când va ieşi la lumina după ce va crede că am plecat. M-am oprit lângă coş şi am aşteptat. Am aşteptat. Am aşteptat. Nu se mai auzea nici un zgomot. Ştiam sigur că este ceva acolo, mai avusesem probleme cu rozătoarele şi vara trecută, aşa că am strâns revista şi am început să mişc pietrele pentru a determina intrusul să iasă la lumină. Printre bucațile colorate doi ochi lucioşi mă priveau speriaţi. „Te-am prins!” Din coş a ieșit un sunet ca de greiere urmat de o creatură mică ce ţinea în mână o piatra pe care o îndrepta ameninţător spre mine. M-a copleşit un amalgam de sentimente: uimire, teamă, curiozitate, amuzament, ce s-a concretizat într-un râs puternic care a făcut mică fiinţă să încremeneasc lângă coş. Înfăţişarea ei era mai degrabă haioasă decât stranie. Ochii foarte mari, de un violet aprins şi gura ca o crestătură de lama erau concentraţi în mijlocul feței. Capul era mare şi pleşuv, dar nasul lipsea. Speriată de râsul meu isteric, dar şi cuprinsă de dorinţa de a evada, fiinţă a scos o armă mică, dar care părea să îi solicite braţele lungi şi subţiri şi a îndreptat-o spre mine. A apăsat pe trăgaci. Un fascicul de lumină violet m-a lovit în faţă ca o scânteie. „AU!” Apoi a încercat să fugă. Am prins-o la jumătatea raftului. Îi cuprinsesem talia în pumn. În timp ce se zbătea să scape scotea un sunet greieresc de diferite intensităţi.

Unde te grăbeşti micuţule ciudat. Cum ai ajuns aici. Şi, mai ales, ce vrei.” Creatura se zbătea agitată în mâna mea. Mi-am apropiat faţă de ea şi am privit-o în ochi. După câteva secunde s-a oprit din agitaţe şi a început să mă privească curioasă.

Cine eşti?” o întreb fără a o scăpa din ochi. Mă priveşte de parca ar vrea să înţeleagă ce zic. Mă aşteptam să scoată de undeva un dispozitiv de traducere prin care să îmi spună în limba mea ceva, orice…că doar aşa am văzut în filme. Nu…după ce m-a privit îndeajuns încât să îi piară teamă, prin crăpătură gurii sângerii a scos un uşor sunet greieresc.

Părea că se obişnuise cu noua situaţie. A început să scoată sunete asemanătoare celui de greiere doar că puțin mai ascuțite, în timp ce, cu mâinile fragile, gesticula într-un mod ciudat. Chiar îmi explica ceva, dar ce anume? Îmi arăta, întinzând degetele sidefii, coşuleţul cu pietre. „Nu înţeleg ce vrei să spui. Ametist? Da, acelea din coş sunt cristale ametist. Nu înţeleg! Ce este cu ele?” Mi-a venit o ideie. Am luat o hârtie de pe birou şi un pix. Am aşezat creatura pe unul dintre rafturi, astfel încât să nu fugă. Alături am pus hârtia şi pixul. Pentru câteva secunde le-a privit cu uimire. Am luat pixul şi mi-am scris numele pe hârtie, apoi am îndemnat micuţa fiinţa să facă la fel. A luat pixul şi a pictat un amalgam de puncte. Apoi, lăsându-l jos s-a uitat spre mine aşteptând un răspuns. Priveam nedumerită. Am luat din nou pixul şi am desenat un cap de fată pe care l-am legat cu o săgeată de numele deja scris. Expresia de pe fața mică mi-a transmis că înţelesese. A luat pixul şi a desenat un fel de ochelari, după care şi-a întins degetele spre coşul cu ametist făcând semn să îl aduc. A luat din coşuleţ două cristare de un violet puternic şi clar pe care le-a pus în locul lentilelor pe ochelarii de cerneală. „HMMMM!” I-am desenat apoi nava de la ştiri şi trupul fragil.

Tot pe calea cernelii mi-a transmis că aparţinea navei. Apoi, vroia împreună cu amicii lui să ia tot ametistul pe care îl găseau pe planetă, deoarece planeta de pe care venea fusese secată de resurse de subsol, iar ametistul era singurul cristal prin care puteau vedea şi pe care îl transformau în lentile pentru ochelari. Energia cristalului îi ajuta să „vadă” dincolo de univers, dimensiune în care ei ajunseseră şi unde făceau investigaţii, dar fără ametist, planeta lor avea să se scufunde în întuneric. În timp ce îmi desena întreaga poveste ochii mari şi violeti se diluau şi uşor, uşor vedeam cu rămâne fără energie. Mi-a desenat că trebuie să plece. Îşi pierdea vederea. Nu am ştiut ce să spun. Am luat cea mai mare bucată de ametist şi i-am oferit-o. A prins-o cu mâinile fragile şi a strâns-o la piept în timp ce o lumină violet crea o sferă în jurul ei. Micuţa creatură se topea în lumină. Am privit uimită, fără a şti ce să spun, tot ce se întâmpla, până lumina s-a stins. Am alergat afară să văd dacă zăresc ceva pe cer….un fascicul de lumină violet a coborât asuprea mea, orbindu-mă.

Mă trezesc brusc. Privesc în jur. Eram în camera mea, cu laptopul în faţă. Adormisem. Pe desktop aveam afişul filmului ARRIVAL.

PS: Dacă vreţi să vedeţi un SF la fel de bun ca cel de mai sus :), mergeţi la cinema pe 11 noiembrie 2016 şi bucurativă de Primul Contact cu Amy Adams, Jeremy Renner, Forest Withker într-un film  InterComFilm.

Poster CC.indd

Articol scris pentru SuperBlog.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s