Trenul de noapte


Îmi dansez fericirea pe sârmă. O sârmă subţire şi periculoasă. Mi s-a spus să nu privesc în jos. Dar, în dansul meu îmi arunc privirea spre abis şi pentru o secundă zăresc fundul iadului. Îmi continui piruetele. Nu pot opri dansul orice s-ar întâmpla. Deasupra mea este cerul cu bolta lui încremenită. Stelele, ca miliarde de ochi, mă privesc temându-se că aş putea aluneca.

Ce sunt eu oare între înaltul cerului şi abisul iadului. Ele există orice ar fi. Nemişcate. Înspăimântătoare prin necunoscut şi ambele atât de departe. Eu sunt matrializarea unei secunde. Eu sunt speranţă. Speranţa mea, speranţa iadului şi speranţa înaltului cer. Eu sunt în acelaș timp o promisiune şi o pierdere pentru amândouă…în potenţial.

Fără să privesc în jur îmi continui dansul. Mulţimea mă învăluie în glasuri. Unele mă strigă, altele mă laudă, altele mă ceartă, dar fiecare îmi fură o parte din suflet şi simt și mai subțire sârma  sub picioarele mele. Îmi e dor de căldură. Am cunoscut-o cândva şi am vrut s-o păstrez doar pentru mine, dar mai exista cineva căruia îi era frig…probabil mult mai firg decât mie. De atunci îmi port cele 99 de cojoace grele, dar care mă protejează de frigul ce, chiar şi aşa, îmi ajunge până în oase.

Zgomotul devine uneori atât de puternic încât îl confund cu gândurile mele şi îmi e mult prea frică să privesc în jos sau în sus. Atunci închid ochii pentru a revedea drumul de seară. Doar el linişteşte apele în care înoată semnul meu zodiacal.

Îmi place mult drumul de seară. Nu cel din cărţile vrăjitoarelor, ci drumul ăla ce îţi înlocuieşte visele cu visuri şi gândurile cu speranţe. Drumul ce se afundă în noapte. Am auzit de multe ori spunându-se că nu contează destinaţia, ci călătoria în sine. Eu zic că e importantă destinaţia, astfel călătoria îţi este motivată, iar procesele tale interioare mult mai active. Dar ştii ce? Cel mai frumos este ca la finalul călătoriei tale te aşteaptă cineva. Cineva ce a stat pe un peron într-o gară încă de când te-ai urcat în tren. Cineva care a călătorit cu sufletul alături de tine. Cineva ce are a ținut ascunsă în palton o îmbrățisare caldă.

Fără destinaţie existenţa mea ar fi efemeră. La fel ca viaţa fără iubire. Destinaţia îmi defineşte călătoria iar promisiunea unei îmbrăţişări îmi ţine de urât, în caz ca fantomele nopţii îşi fac apariţia pe la geamuri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s