Zece lucruri care nu îmi plac!


Acum ceva timp scriam o listă cu 10 lucruri care îmi plac. Ca să fie cercul complet, azi vă scriu o altă listă, dar de data aceasta cu lucruri care nu îmi plac. M-am gândit să aduc un plus listei mele, argumentând (pe cât posibil) motivele pentru care nu îmi plac lucrurile respective.

  1. vorbitul la telefon (mai mult decât de strictul necesar);

Vorbitul la telefon ore în şir, indiferent cine este „la celălalt capăt al firului” îmi pare o pierdere de timp, plus că este şi obositor. Dacă vreau să am o discuţie mai lungă cu cineva prefer să ne vedem la un ceai.

2. mirosul de peşte;

Cui îi place mirosul de peşte?!

3. vara;

Deși foarte mulţi oameni adoră vara pentru că „mare” şi „soare”, mie vara îmi pare cel mai lung, plictisitor şi inconfortabil anotimp şi asta deoarece nu suport căldura. Vara îmi pare ca o închisoare. Efectiv nu poţi scăpa de căldură.

4. domeniul vânzărilor;

Deşi acest domeniu este foarte popular, iar tot mai mulţi oameni visează să ajungă „pe cai mari ” exploatându-l, vânzările (comerţul în general) fiind un motor al economiei, mie îmi pare o activitate…să zicem doar superficială. Consider că în viaţă ar trebui căutată totuşi o oarecare profunzime a lucrurilor nu doar cifre și hârtii.

5. trend-urile vestimentare;

Acestea, în viziunea mea, sunt un fel de închisori, pentru că nu îţi permit să exprimi ceea ce eşti tu. Este ca şi cum ai purta o uniformă…tu şi încă N ca tine.

6. aglomeraţia;

Cui îi place?!

7. să fac curat;

În timpul acela prefer să fac ceva creativ (prefer să întreţin curăţenia decât să o fac).

8. lăudăroşii;

Nu aşa îmi atragi atenţia. Nu îmi pasă ce se întâmplă în viaţa ta şi dacă insiști cu asta…ai o problemă.

9. pugg-ul;

That’s not a real dog, man!

10. târâtoarele;

Pur şi simplu.

jjk

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s