Final de vară


Mă trezeam cu greu din dulcele somn al nepăsării. Nici o adiere nu voiam să îmi tulbure marea inocenței ce mă ferea, ca un scut fermecat, de lumea pe care aveam să o cunosc…

Începuturile sunt grele, știm cu toții. Dar cu cât trăim mai multe începuturi cu atât ne deprindem cu ele. Nu trăisem mai multe până atunci. Nu trăisem deloc. Nu trăisem deloc în afara mea. Dar așa cum toamna nu așteaptă ca păsările călătoare să își facă bagajele pentru a aduce ploaia, așa nici viitorul nu a așteptat să mă trezesc din dulcea amorțire.

Astfel, într-o zi m-am împiedicat de un sentiment necunoscut și am căzut fix în groapa cu iluzii. Nu eram prima și nici ultima, dar egoul ne spune că tot ce gândim sau simțim este unic așa că m-am transformat într-o martiră animată de un gând ce nu-l gândisem eu, ci îl spicuisem între timp din cărți citite. Așa începe devenirea.

Când ochii nu-s doar pentru văz, buzele nu-s doar pentru ruj și pielea nu doar ascunde țesături de vene, din nimic se desprind sensuri ce doar cel ce se crede damnat le vede. Adolescentă inhibată-n pori, târzie. Dar mărul uneori parcă-i mai dulce la final de vară.

Reclame

Simțire


Nu știu dacă este de vină vremea, dar azi am regăsit piesa asta ce reușește de fiecare dată să mă ducă într-o dimensiune a simțurilor pe care cotidianul se straduiește adesea să o ascundă.

Profunzimea trăirilor, indiferent de nuanța lor, este detaliul ce ne menține încă umani, motiv pentru care, din când în când, este bine să ne desprindem, chiar și pentru câteva secunde, de orice acțiune pe care o întreprindem și să privim în interiorul nostru, să ne privim cicatricile și laurii și să fim recunoscători universului pentru fiecare respirație ce ne umple toracele.

 

Extravaganțe tomnatice


După spectacolul prelungit al Verii am avut nevoie de o vacanţă. Toate culorile, toate cusăturile, toate petalele, toate razele de soare prinse cu grijă în ţesături m-au obosit. În fiecare zi altă ţinuta. Rochii vaporoase, pene, pantaloni scurţi, dantelă, mătase…oh…nici să nu mai fi auzit de ele.
Am fugit la munte imediat după ultimul spectacol. Acolo timpul parcă trece altfel. Aerul este mai curat iar razele soarelor mai puţin agresive. La câteva zile, în fereastra cabanei mele am găsit un mesaj pe o frunză: Deoarece Vara s-a dovedit un succes, Toamna te-a ales noul ei consultant de stil. Vino îndată.

eb16314f0b9d203c381e5635e9bca607.jpg

sursă:pinimg.com

Despre ea mai auzisem. Nu era tocmai clientul ideal. Mulţi consultanţi îşi pierduseră încrederea în ei după câteva săptămâni în slujba acestei tinere doamne şi acum lucrau fie în restaurante, fie împărţeau pliante pe stradă. Ba chiar unii s-au angajat în contabilitate. Au fost multe plângeri făcute la adesa ei datorită tratamentului pe care îl oferă angajaţilor. Clar nu am avut nici un gând de a mă complica. Am dus frunza în pădure şi am eliberat-o.
În semn de mulţumire pentru efortul depus în campania ei, Vara mi-a trimis un cadu, aşa că în dimineaţa zile de 15 septembrie m-am dus să-l culeg din pădure. Mure, afine, zmeură…un deliciu.
Nici nu apucasem să-mi umplu coşuleţul, când un vânt puternic m-a lovit în spate. Mi-am ridicat privirea şi dinspre est am văzut grăbindu-se un nor negru. Ce să fie oare? Am alergat spre casă. Auzeam în urma mea stropii repezi cum se spărgeau de pietre. Nici nu am închis bine uşa cabanei că am şi auzit trei bătăi puternice şi rapide în lemnul vechi. Aştept. Imediat uşa a tremurat sub presiunea altor trei bătăi. Deschid încet. În faţa mea, cu părul lung, dezordonat, cu o cămaşă şifonată, pantaloni largi şi în picioare o pereche de botine, Toamna, în persoană, mă fixă cu privirea. Cerul era întunecat, iar norii păreau nişte rufe stoarse de mâinile puternice ale unui viking. Nu a mai fost nevoie de alte negocieri.

ko2

sursă:thealchemyofawakening.com

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Iată-mă în fața paravanului după care Toamna probează a 100 ţinută. Anul acesta şi-a amânat primul spectacol, iar acum suntem în criză te timp. Două zile am la dispoziţie să-i găsesc ţinuta perfectă pentru primul bal. Excentrică şi capricioasă este greu să-i ghiceşti stilul, mai ales că şi-l completează mereu. Sunt obosită. Ziua de astăzi m-a scurs de energie, iar trena de nori parcă-mi stă în cap.
În sfârşit, o pereche de botine Pepe Jeans o rochie de culoarea vişinei, bine conturată pe corp, ce lasă să i se vadă genunchii rotunzi şi o bună parte din pulpa superioară şi (favorita mea) geacă Future Past însoţite de exclamaţia WOW! rostită de buzele-i evidenţiate de un ruj cărămiziu închis. Toamna este gata să îţi facă apariţia! Întindeţi covorul ruginiu!

landscape-nature-tree-forest-woods-autumn-wallpaper-2.jpg

sursă:allswalls.com

Azi mi-am făcut treaba. Pentru că nu mai am suficientă energie să merg la petrecere mă voi îndrepta spre casă pentru a mai arunca o privire pe ANSWEAR.ro, de unde să mă inspir pentru următorul bal.
Zi de zi aceeaşi poveste cu Toamna. Capricii, crize, amânări, deslănțuiri şi petreceri. M-am autodepăşit îmbinând nuanţele ei preferate de roşu, gri, şi negru cu puţin verde crud, puţin galben de floarea-soarelui, puţin albastru cer senin pentru a crea o capodoperă. Criticii s-au străduit să găsească cusururi ţinutelor ei, dar au fost rapid descurajaţi de public. Datorită abordării cât mai multor nuanţe îndrăzneţe(i-am pus în garderobă chiar şi roz văratic), Toamna a adunat anul acesta foarte mulţi admitatori.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Mai am o ultimă provocare. 30 Noiembrie! Ultimul bal. Azi am primit foarte multe colete de la ANSWEAR cu paltoane de damă, ghete etc. Toamna, probează deja de 3 ore. Am chemat câteva ajutoare cu care să sortez ce păstrăm şi ce trimitem înapoi. Suntem iar în criză de timp. Noroc că livrările sunt rapide şi nu rămânem în criză de haine. Asta îmi mai lipsea, îndeajuns ca suport zilnic crizele tinerei capricioase. Cu toate astea, datorită accentelor calde pe care le-am introdus în ţinutele ei, parcă am mai îmblânzit-o puţin.
Cu toată experiența ultimelor luni am reuşit pentru marea seară să compun cea mai potrivită ţinută. Paltonul gri, frumos croit, cu linii elegante dintr-un material fin, împreună cu o cămaşă stacojiu cu buline albe, pantaloni negri mulați şi minunatele botine Sixtyseven.
Toamna a strălucit în ultima ei seară spre încântarea tuturor celor prezenţi, iar mie deja mi-a fost strecutar în palmă un fulg cu o nouă provocare!

Articol scris pentru SuperBlog!

jjk

Rădăcini în piatră


Am amorţit în locul ăsta în care m-ai lăsat. Nici nu sunt vie, nici nu sunt moartă. Aş fi vrut măcar să pot să visez…astfel, timpul ar fi trecut fără să-l simt în fiecare celulă. Mi-ai lăsat doar un mănunchi de întrebări, cărora să le găsesc răspunsul şi atât. Ah…de ar fi aşa uşor. Mi-ai prins inima într-o bucată de ghiată, ca să pot gândi totul la rece şi totuşi…îmi este lene să încep să desleg firele încurcate ale deciziilor care ne-au adus aici.

Unde să privesc mă întâi? De unde să încep cu judecata. Mintea îmi este călăul. Am obosit să trag de timp. Răspunsurile trebuie găsite, căci altfel…risc să prind rădăcini în piatra asta şi chiar de te vei întoarece, nu vei mai putea să faci nimic cu noi.

Are dreptate. Nu l-am ascultat şi atât de tare l-am ignorat până ce a ieşit din corpul ăsta îmbolnăvit de viaţă şi a plecat…nu ştiu unde.

tumblr_me2ajabNGr1qmr4eao1_500

 

 

 

Joi


Am intrat în poveste înainte să hotărâm cine va câştiga şi cine va pierde. Încrezători în puterea pe care o aveam unul asupra celuilalt, am crezut fiecare despre sine că este învingător şi am sfârşit prin a pierde amândoi…pentru început o prietenie.

Pierduţi în aparenţe, preconcepţii şi cu buzunarele pline de brutalitate ne-am dramatizat călătoria, şi aşa destul de scurtă, pe acelas drum. Ne-am grăbit să ne judecăm în loc să ne vindecăm unul pe celălalt. Ne-am pierdut în impresii şi ne-am etalat unul în faţa celuilalt măştile fricii.

Fiecare am crezut că deţinem controlul, dar priveam prin fereastre diferite acelas peisaj, pe care dacă-l privesc acum, prin fereastra maturităţii, îmi pare cu totul diferit de ce credeam amândoi. Un deşert în mijlocul celui mai secetos sezon. Ne-am crezut grădinari şi ne-am contrazis în legătură cu ce soiuri de plante să plantăm şi am uitat cu desăvârşire că locul este sterp. Puteam măcar să facem dansul ploii.

Prin tine, mi s-a confirmat că opusele se atrag, dar pentru a se distruge. Apoi, cu lecţia învăţată mi-am croit un drum diferit de ce credeam până atunci că vreau de la mine. Să nu crezi că nu te-am auzit când mă strigai în interiorul tău. Am tăcut însă, pentru că ştiam că mai ai multe de învăţat, dar nu de la mine.

Cine vine odată cu tomana? SuperBlog.


21105818_1442247362526045_5714960763704703932_n

Cine vine odată cu tomana? SuperBlog.

SuperBlog a reprezentat pentru mine o experiență ce mi-a pus la grea încercare, în primul rând, aprecierea deadline-urilor. Aș putea spune că m-a calit în sensul acesta și……Nici de data asta nu m-am putut abține și iată-mă în competiție.

Să cadă frunzele, să sporească inspirația! Bun venit toamnă!

dsc5038_2New_hampshire_in_autumn

Gheare și Colți


Uitându-mă în spate, nu îmi venea să cred că străbătuserăm tot drumul acela. Am sorbit ultimele picături de apă din sticla mea. Peste tot în jur vântul, din ce în ce mai puternic, agita particulele de nisp învăluind drumul de ţară într-un fel de ceaţă gălbuie. Catunia se așezase lângă o piatră şi încercă să se cureţe. O priveam supărată. Aş fi vrut să merg să îi spun câteva cuvinte, dar ştiind că mă va ignora aşa cum obişnuieşte mi-am păstrat furia pentru mine şi mi-am căutat o piatră în spatele căreia să mă aşez. Am adormit greu, căci îngrijorarea nu-mi dădea pace.
Provizii mai erau puţine, cel puţin pentru mine, deşi, având în vedere uscăciunea locului nu ştiu dacă Catunia se va descurca mai bine, iar apa se terminase. Dacă nu găseam cât mai curând un izvor nu ştiu cum aveam să supravieţuim, având în vedere că următoarea aşezare umană era situată la o distanţă cel puţin egală cu cea pe care o străbătuserăm deja.

Primele raze ale dimineţii îmi fuseseră blocate de umbra Catuniei, care urcată în vârful pietrei înalte lângă care dormeam, cerceta zarea. Nu mi-a spus nimic. S-a uitat dezinteresată la mine, apoi a pornit pe drumul spre munte. Mergeam la câţiva paşi în urma ei. Mă enerva liniştea aia care ne despărţea, iar mişcarea cozii ei lungi începuse să mă irite. Uneori aveam senzaţia că o făcea intenţionat. Parcă uita că avem acelas scop. Că suntem în aceeaşi situaţie şi că trebuie să găsim ÎMPREUNĂ o modalitate de a reuşi.

Fugisem din est datorită conflictelor. Haitele deveniseră tot mai agresive. Dogii reuşiseră să cucerească o bună parte din teritoriu, iar ghiarele păreau să nu mai fie în deajuns. Îi spusesem Catuniei că am nişte cunoştinţe în munţi care ne-ar putea ajuta. Regatul Corbinilor era unul respectat şi nimeni nu l-ar fi atacat pentru că şansele de a-l învinge erau foarte mici, în primul rând, având în vedere inegalitatea de forţe. Corbinii luptau în aer şi erau foarte rapizi şi iscusiţi. Ajungeau la înălţimi la care nici ce-a mai modernă săgeata nu ar fi ajuns.

Catunia îşi caută hrana. Eu mai aveam un sandwish cu unt pregătit de doamna Mew. Vântul puternic îmi biciuia faţa. Era aproape ora 11. Speram să găsim cât mai curând un izvor.